Comunicat de presă
Finalizarea proiectului ”Finanțare nerambursabilă pentru 32
grădinițe din regiunea Centru”

Ministerul Educației prin Unitatea de Management al Proiectelor privind Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare anunță finalizarea activităților proiectului “Construcții Grădinițe Regiunea Centru, Cod SMIS 125151.

Proiectul a fost implementat prin intermediul unei finanțări nerambursabile acordate prin Regio-Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 10 Îmbunătățirea Infrastructurii Educaționale, Prioritate de investiții 10.1 Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare Obiectiv Specific 10.1 Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului.

Ministerul Educației prin Unitatea de Management al Proiectelor privind Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare a încheiat un contract de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale si Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management și cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional la nivelul Regiunii Centru.

Obiectivul general al proiectului: Obiectivul general al proiectului a fost reprezentat de creșterea gradului de participare a populației școlare din învățământul obligatoriu la un sistem educațional de înaltă performanță, care să asigure resursele umane necesare unei dezvoltări socio-economice durabile.

Proiectul a fost derulat în perioada 01.01.2014-31.12.2023, în regiunea Centru, valoarea totală a Contractului de Finanțare este de 44.305.315,85 lei, din care valoarea eligibilă este de 41.535.611,06 lei, valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR 35.305.269,51 lei și contribuția națională 6.230.341,55 lei.

n urma implementării proiectului, impactul investiției la nivelul regiunii Centru a constat în crearea unei infrastructuri școlare moderne, adecvată desfășurării procesului de învățământ, asigurându-se astiel condițiile materiale desfășurării unui proces didactic de calitate, în conformitate cu cerințele actuale; îmbunătățirea calității actului educațional corespunzător cerințelor psihopedagogice și asigurarea accesibilității preșcolarilor la procesul de învățământ; asigurarea unei oferte educaționale adecvate, accesibile și de calitate în învățământul preșcolar, prin construirea de spații adecvate actului educațional și dotarea cu mobilier școlar, respectiv construirea a 32 grădinițe din regiunea Centru (Grădiniță program normal Municipiul Aiud; Grădinița cu program normal Săsciori, Săsciori; Grădinița program normal Făgăraș; Grădinița cu program normal Reconstrucția, Feldioara; Grădinița cu program normal Târlungeni, Târlungeni; Grădinița cu program normal Ticușu Vechi, Ticușu; Grădinița cu program normal nr.1 oraș Zărnești; Grădinița cu program normal Araci, Vâlcele; Grădinița cu program normal Belin, Belin; Grădinița cu program normal Bobocea; Grădinița cu program normal Catalina; Grădinița cu program normal Chichiș; Grădinița cu program normal Ciumernic; Grădinița cu program normal Dobârlău; Grădinița cu program normal Estelnic, Estelnic; Grădinița cu program normal Floroaia Mică; Grădinița cu program normal Mărtiniș; Grădinița cu program normal Porumbenii Mari; Grădinița cu program normal Tușnadul Nou, Tușnad; Grădinița cu program normal Roteni, Acățari; Grădinița cu program normal Apold, Apold; Grădinița cu program normal Cristești; Grădinița cu program normal Călimănești, Fântânele; Grădinița cu program normal Hodac, Hodac; Grădinița cu program normal Sâmbriaș Hodoșa; Grădinița cu program normal Nadeș, Nadeș; Grădinița cu program normal Solovăstru, Solovăstru; Grădinița cu program normal Chirileu, Valea Izvoarelor; Grădinița cu program normal Vânători, Vânători; Grădinița cu program normal Viișoara, Viișoara; Grădinița cu program normal Avrig; Grădinița cu program normal Bazna, Bazna 3 săli de grupă.

Prin implementarea proiectului se vor atinge următoarele rezultate:

  • Va fi asigurată infrastructura educațională pentru învățământul preșcolar, respectiv 32 unități de învățământ construite și dotate corespunzător procesului educațional.
  • Vor beneficia de infrastructură educațională modernizată un număr de 1671 copii participanți la procesul educațional (din care: fete – 806, băieți – 865, persoane cu dizabilități – 17 și persoane aparținând categoriilor defavorizate – 633).
  • Va fi amplasată o placă permanentă și vor fi aplicate autocolante pe echipamentele achiziționate.

 

Informații suplimentare:
Andreea LUIZESCU – Manager de proiect, Tel : 0723339463, E-mail: office@umpmrsu.ro

29
Servicii online
Plătește
Servicii electronice
Sari la conținut